Viata un miracol...

Saptamana trecuta, intr-un moment de cumpana, am realizat ca zilele ne sunt numarate. Din momentul in care ne nastem incepe in interiorul nostru numaratoarea inversa. Nu intentionez sa spun o noutate si totusi... sunt sigura ca nu te gandesti prea des la asta. Eu m-am gandit... saptamana trecuta... si numarand speriata timpul ramas am ajuns la concluzia ca nu e niciodata suficient, ca mai sunt milioane de lucruri pe care vreau sa le fac, pe care as putea sa le fac... si totusi nu le fac.

Iata-ma deci intr-o duminica insorita, inchisa intr-un birou, in fata unui calculator, cand as putea sa ma bucur de o zi minunata in miliarde de feluri. Este totusi alegerea mea sa fiu aici. La fel cum si tu alegi zilnic sa te scufunzi in milioane de probleme si nu sa te bucuri de viata.

Nu stim sa traim. Nu avem in noi pasiunea de a ne bucura de fiecare clipa din viata. Si e pacat. Ar trebui sa invatam. Cat mai repede. Este trist ca persoanele care au dobandit aceasta stiinta de a trai, aceasta pofta nebuna de viata sunt tocmai batranii. Iar ei incearca sa ne traga de maneca, sa ne invete sa ne bucuram de tinerete, sa facem toate acele lucruri marunte care ne-ar transforma existenta intr-o dulce euforie... iar noi ii luam in ras si ne inchidem in birouri ignorand soarele care ne bate ispititor la geam.Imi place sa traiesc, vreau sa ma bucur de viata, sa fac tot ce mi-am propus. Mi-e teama insa ca nu mai stiu cum. Am intrat intr-un cerc vicios, m-am inconjurat de probleme, mi-am asumat nesatula o multime de responsabilitati numai pentru a dovedi nu mai tin minte cui ca pot. Si ce daca pot? Paradoxal, lucrurile simple sunt cele mai greu de realizat.

Fiecare clipa este o poveste, fiecare moment este un delicios fragment de viata, fiecare amanunt din jurul nostru este un miracol. Este de ajuns sa deschizi larg ochii si sa privesti! Incepand chiar din acest moment...

Sarut mana, mamica mea draga!

Cand nu a vrut sa-mi cumpere blugi mulati, am spus ca mi-i cumpar eu din alocatie iar cand am intrat la facultate cu o nota destul de buna a fost mandra de mine!

Cand am luat prima palma peste gura, pentru ca nu am vrut sa fac treaba in casa mi-a crapat buza, am vrut sa ripostez... cand a folosit cureaua, pentru ca era sa ma omor mergand cu ceilalti copii din fata blocului in fundatia unui bloc in constructie, am vrut sa raspund urat... cand a primit prima mustrare de la diriginta pentru numarul destul de mare de absente existente in catalog in dreptul numelui meu, m-am inchis in camera mea cateva ore iar cand am luat primul 3 la latina, am vrut sa fug de acasa...

M-a certat, chiar m-a batut, niciodata peste cap, intotdeauna la poponel, pentru ca nu-i asa, "unde da mama creste"? Si-a crescut.

M-a crescut singura, intr-un mod unic!

M-a educat singura, fara aere de intelectuala sau super femeie si totusi a fost asa! Mi-a dat intotdeauna cat mi-a trebuit, fara sa-mi lipseasca sau prisoseasca ceva. Daca aveam 5 perechi de pantaloni, nu mi-a luat-o si pe-a sasea!

Mi-a dat sfaturi, pornite din inima, pe care nu le-am urmat intotdeauna!

M-a dojenit si poate ar fi trebuit s-o faca mai des!

Mi-a explicat despre orice lucru in parte iar primele bancuri cu prostii de la ea le-am auzit!

Mi-a aratat intotdeauna si reversul medaliei si mi-a spus care ar fi consecintele actiunilor mele! Nu intotdeauna le-am ascultat cu sfintenie!

M-a invatat sa fiu credincioasa, fara a fi habotnica, gospodina fara a fi maniaca, sa iubesc frumosul, natura si oamenii fara a face discriminari sau excese, mi-a educat simtul artistic si practic, cu cele mai concrete exemple si sfaturi bune.

Mi-a aratat ce-i mai rau sau degradant cu degetul, pentru a invata sa apuc drumul cel bun.

M-a lasat sa fiu rockerita, depesista sau hipioata pentru a avea acces la informatia completa!

Mi-a explicat cu argumente puternice, pro si contra de ce ar trebui sau nu sa iau o anume decizie!

M-a incurajat intotdeauna chiar si cand am gresit, incercand sa gaseasca o morala si o poveste pentru viitor.

M-a ajutat sa gasesc intotdeauna jumatatea plina a paharului si nu numai ca am privit-o dar am si gustat-o!

Din orice intamplare mi-a arat si bunele si cele mai putin constructive!

Mi-a insuflat simtul responsabilitatii, al asumarii greselii, al recunoasterii adevarului si al impartialitatii!

M-a ajutat sa-mi dezvolt imaginatia, personalitatea, croindu-mi un drum propriu!

Mi-a fost mama, tata, prietena, confidenta, sprijin in toate!


M-a certat crunt cand am crezut ca sunt buricul pamantuui si pot face cate'n luna si'n stele, fara a-mi interzice insa fructul oprit!

M-a urmarit din prima zi si m-a cizelat precum un sculptor statuia, dupa fata si asemanarea lui!

Am condamnat-o cand m-a trimis singura la liceu, singura la facultate, departe de casa, cand m-a trimis in camin sau in tabare, dar am iubit-o cand am fost laudata, mandra de mine, apreciata si data ca exemplu de echilibru si valoare!

Am condamnat-o ca nu mi-a cumparat masina, ca alte mame, dar am iubit-o cand mi-am cumparat prima masina si am iesit “la o tura”.

Am plans ca nu mi-a oferit cel mai mare confort material, dar am iubit-o cand mi-am cumparat casa si mi-am personalizat-o cu banii mei.

Am suferit enorm cand m-a lasat sa ma descurc singura dar am iubit-o cand mi-am adus aminte de sfaturile ei si le-am pus in practica cu succes!

Am crezut ca mor de ciuda cand mi-a spus ca, nu numai ca nu-mi da meditatii, dar nu-mi plateste nici studiile, daca nu invat!

Am vrut sa nu ma mai intorc acasa dupa ce am auzit ca locurile se dau numai pe "pile" si am iubit-o enorm cand am aflat ca nu-i chiar asa!

Am crezut ca glumeste cand mi-a spus ca mainile sunt facute sa muncesti, picioarele sa mergi si gura sa si vorbesti, nu numai sa mananci si vede ca ale mele functioneaza foarte bine!

Am vrut sa ma revolt, cand mi-a spus ca nu-mi va da niciodata bani de tigari!

Am vrut sa intru in pamant de rusine cand am dezamagit-o cu prima restanta!
M-a inteles cand mi-am facut primul (si singurul) tatuaj! Al doilea cercel!

Am inteles-o si am apreciat-o pentru tot ceea ce a facut pentru mine, pentru ca am ajuns la maturitatea de a discerne raul de bine!

Plangand, dupa o despartire, am inteles ca este langa mine si-mi intelege dragostea adolescentina si ca stie exact ce simt pentru ca ea a fost ca mine!

Cand mi-a spus ca pe orice diploma este scris numele meu, nu al ei, nu am vazut decat o foaie de hartie!

Cand mi-a spus ca daca nu voi avea o slujba buna, pot vinde portocale in piata, sau haine in bazar, ca si asta tot munca se numeste!

Of, cat am mai suferit cand a trebuit sa plec un an si vorbeam la telefon doar o data pe saptamana! Dar ce mandra m-am intors cu cadouri!

Si multe multe alte intelepte actiuni pe care le-a intreprins spre binele meu si pe care, in acel moment le vedeam ca rautati sau nedreptati!

Si cum as putea sa nu o sarut de o mie de ori si sa-i multumesc din suflet pentru palmele, pentru sfaturile, pentru banii, pentru calitatile, pentru minunatiile pe care a stiut sa mi le ofere, facandu-ma responsabila si rationala, cerebrala si indragostita, practica si putin aiurita, cinica dar super vesela, ironica dar extrem de binevoitoare, chibzuita dar si un picut cheltuitoare, eleganta dar si cu picioarele pe pamant, prevazatoare dar si putin nebunatica!


Pentru tot ceea ce ai facut pentru mine, pentru tot ceea ce ai insemnat in viata mea, pentru tot ceea ce ai spus si pentru tot ceea ce esti te respect si-ti raman indatorata, cu dragoste plecandu-ma in fata ta si intrebandu-te: ma ajuti sa-mi cresc la fel copiii, te rog?

O clipa......

Statea intinsa in iarba cu fata spre cer,iar bratele larg deschise de parca isi dorea sa cuprinda totul,toti norisorii aceia fumurii cu care se juca asemanandu-i pe fiecare in parte cu ceea ce credea ea mai frumos pe acest pamant.De mult nu mai avusese o clipa de liniste in care sa cugete sau sa fie singura cu ea,o clipa in care sa se gandeasca la fiinta ei,la viata care i se asternuse sau la fericirea la care visa.Viata pentru ea era ceva neconcludent.... prea multe incercari prin care trecuse o faceau sa fie ceva ce nu si-a propus ,ceva ce nu-i placea neaparat. Se schimbase demult din fata vesela pe care o tinea minte in "femeia ideala",poate prea devreme.Se gandea la faptul ca toate acele incercari au facut-o mai puternica, mai dornica de viata,sau cel putin asa isi impunea ea mereu.In minte avea un citat care spunea :"Iubeste si respecta femeia,priveste-o nu numai pentru alinarea care ti-o ofera,ci si pentru forta si inspiratia si faptul ca ea reprezinta dublarea puterilor tale morale si intelectuale.Alunga-ti din minte orice idee de superioritate:Nu exista".Intr-un moment credea ca nu ,mai are nevoie de nimic si ca nimic nu-i lipsea pentru a fi fericita apoi.......tacere.Ar dori macar o zi sa se poata desprinde de lume,sa poata asculta acei nori carea acum parca pluteau deasupra sufletului ei,care parca o sufocau si o scufundau cu fiecare secunda intr-un ocean de melancolie .Ar dori ca macar o ora sa poata trai ceea ce se numeste "VIATA".

Soaptele Inimii....

As vrea sa invat sa vorbesc prin soaptele inimii,sa simt picatura diminetii alunecandu-mi pe obraz si sa zambesc de dragul celui de langa mine........