Statea intinsa in iarba cu fata spre cer,iar bratele larg deschise de parca isi dorea sa cuprinda totul,toti norisorii aceia fumurii cu care se juca asemanandu-i pe fiecare in parte cu ceea ce credea ea mai frumos pe acest pamant.De mult nu mai avusese o clipa de liniste in care sa cugete sau sa fie singura cu ea,o clipa in care sa se gandeasca la fiinta ei,la viata care i se asternuse sau la fericirea la care visa.Viata pentru ea era ceva neconcludent.... prea multe incercari prin care trecuse o faceau sa fie ceva ce nu si-a propus ,ceva ce nu-i placea neaparat. Se schimbase demult din fata vesela pe care o tinea minte in "femeia ideala",poate prea devreme.Se gandea la faptul ca toate acele incercari au facut-o mai puternica, mai dornica de viata,sau cel putin asa isi impunea ea mereu.In minte avea un citat care spunea :"Iubeste si respecta femeia,priveste-o nu numai pentru alinarea care ti-o ofera,ci si pentru forta si inspiratia si faptul ca ea reprezinta dublarea puterilor tale morale si intelectuale.Alunga-ti din minte orice idee de superioritate:Nu exista".Intr-un moment credea ca nu ,mai are nevoie de nimic si ca nimic nu-i lipsea pentru a fi fericita apoi.......tacere.Ar dori macar o zi sa se poata desprinde de lume,sa poata asculta acei nori carea acum parca pluteau deasupra sufletului ei,care parca o sufocau si o scufundau cu fiecare secunda intr-un ocean de melancolie .Ar dori ca macar o ora sa poata trai ceea ce se numeste "VIATA".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu